Sesizat în urma unor plângeri ale telespectatorilor, un membru din Consiliul superior al audivizualului din Turcia (RTÃœK), a analizat sărutul pasional dintre doi actori care joacă în serialul „Kara para ask/ Dirty Money & Love”, difuzat de televiziunea privată ATV, informează AFP.
În raportul său, oficialul turc a descris în detalii scena sărutului în cauză, insistând asupra faptului că acesta nu a fost un sărut cast, ci unul care a implicat „aspirarea buzelor” într-o manieră „erotică”. După părerea lui, sărutul a fost nefast pentru moralitatea tineretului turc, pe care instituția din care face parte dorește să o protejeze.
Consilierul respectiv a recomandat RTÃœK, care urmează să se pronunțe în curând în această cauză, să amendeze televiziunea ATV.
Această recomandare a generat o avalanșă de comentarii furioase și ironice pe rețelele de socializare. „Oamenii trimit sonde spațiale pe asteroizi (referire la misiunea spațială europeană Rosetta, n.r.), dar noi, în Turcia, dezbatem natura unui sărut”, a declarat cu mâhnire o internaută, Özge, pe Twitter.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o lungă serie de controverse apărute în Turcia după venirea la putere în 2002 a actualului guvern islamo-conservator, acuzat de criticii săi că dorește să islamizeze societatea turcă.